Drumul spre Turnul Întunecat continuă încetișor dar sigur. Încă sunt în urcare, atât în ceea ce privește numărul de pagini per volum cât și volumele în sine. Iar următoarea carte citită va înclina balanța în cealaltă parte. Apropo de asta...
V-am spus oare vreodată cât de bun prieten sunt cu matematica? Întotdeauna găsește căi de a mă dezorienta. Ce legătura are asta cu romanele lui King? Păi am mers într-un weekend prelungit la Cluj și am zis că nu pot să nu continui lectura, mai ales că mă aștepta un drum cu trenul de șase ceasuri. Așa că am luat două cărți cu mine. Cele care apar și în titlu.
Dintr-un motiv bulversant am sărit peste volumul IV. Aș găsi argument în forma cărților, mai ales că 4,5,6 și 7 sunt cărți plinuțe ce bat spre 800 de pagini. Cumva le-am divizat mental în două categorii, lăsându-le pe cele mari la urmă. Norocul meu a fost că 4.5 este o povestire ce nu ține cont de liniaritatea narativă așa că am putut să o duc la capăt fără multe spoilere.
Cum mă simt acum, la jumătatea drumului înspre Turn? Interesant. King a reușit să creeze o lume (lumi) bogată, cu personaje distincte și o istorie ce încă nu a fost dezgropată pe deplin. Descoperind noi locații mai afli câte un nou amănunt și vrei mai mult pentru a-ți satisface dorința de a afla mai mult.
Cu toate acestea nu aș putea spune că sunt dat pe spate. Nu mi-ar trece prin minte să zic că Turnul Întunecat este mai bun ca Stăpânul Inelelor sau Dune, de exemplu. Sunt cărți scrise incredibil de bine, complexe, dar nu reușesc să cadă pe acele note care m-ar face să exult. Dar nici rele nu-s, nu mă înțelegeți greșit.
Și acum să spun câteva cuvinte despre cele două volume. Vor urma niște spoilere minore, mă strădui să-mi țin gura cât mai întredeschisă când voi povesti.
Ținuturile pustii
Cei trei călători își continuă drumul și încep să lucreze ca o echipă. Descoperă un indiciu care îi apropie de Turn. Roland pare să se dedubleze. Pe un Pământ alternativ Jake Chambers are o situație similară. Cumva, toți trebuie să ajungă în același loc. Iar mai apoi să descopere un oraș osândit morții și un mijloc de transport ce va scoate untul din ei.
King reușește să ofere naturalețe schimbării ce se produce în personajele sale. În ultimele pagini ale romanului trecut erau gata să se strângă de gât, acum conlucrează și învață să se cunoască mai bine. Latura emoțională este bine alimentată atât în relația dintre Roland și Jake, cât și între Susannah și Eddie.
Detaliile despre lumea prin care călătoresc sunt înnebunitor de puține și cer mai mult. Sunt curios cât de mult vom afla în romanele viitoare, probabil puțin mai mult decât acum.
Secțiunea despre transferul lui Jake sunt marcate de tensiunea în creștere și de empatie față de copilul neglijat de părinți workaholici, o situație atât de familiară anilor 80, dar și zilelor noastre.
Și da, au găsit și-un câine (într-un fel)
Vântul prin gaura cheii
Nu se pierde foarte mult dacă sari la acest volum, având în vedere un mic detaliu referitor la volumul al patrulea despre care voi vorbi când voi termina acea carte. Aceasta este mai restrânsă ca acțiune, ca desfășurare, dar la fel de interesantă și încărcată de lirism.
Practic sunt trei povestiri în ramă legate de un basm pe care urma să-l spună Roland. Grupul este prins de o furtună și se refugiază într-o biserică abandonată. Pistolarul relatează o întâmplare din tinerețea sa în care a trecut printr-o furtună similară, în timpul unei misiuni de prindere a unui criminal. În acel moment, Roland a spus basmul altcuiva, povestind despre băiatul care a întâlnit un tigru și a trecut printr-o furtună a furtunilor.
Cel mai mult mi-a plăcut basmul, și probabil nu sunt singurul care gândește la fel. Partea despre ka-tet este introductivă și redusă ca dimensiuni. Povestirea despre tinerețea lui Roland este un pic basic și punctul culminant se rezolvă rapid. Există o latură emoțională referitoare la o durere sufletească a pistolarului, care unește cele trei planuri ale cărții lui King.
Basmul are trăsăturile povestirii care te poartă dincolo de realitatea imediată chiar dacă îi cunoaștem coordonatele. Dacă m-aș scărpina cu mâna stângă la urechea dreaptă aș vedea unele trăsături comune cu Baltagul, evident o comparație superficială, dar gândul m-a dus într-acolo (ok, am retrecut scenariul prin minte și finalul are trăsături comune; ce vreau să spun este că Stephen King l-a plagiat pe Sadoveanu (glumesc, de fapt).
Este o carte mai scurtă, puțin mai tradițională și asta se remarcă pe toate planurile narative, dar nu o face o carte slabă. Ești încă pe drum împreună cu acești oameni și chiar dacă ai putea spune că este un ocol destul de considerabil de la destinație, finalul oferă o răsplată pentru personajul Roland. Și măcar asta merită descoperită de către cititorii interesați.
Gata, patru volume din opt sunt citite. Încă pe atâtea și voi ajunge la poalele Turnului. De acum înainte o să urmeze articole despre cărți individuale. Nu am cum să citesc două pe săptămână oricât mi-ar plăcea. Așa măcar mai prelungesc timpul petrecut pe cărarea ce duce la Turn. Să sperăm că și de acum încolo drumul să fie la fel de palpitant. Va curge apă, dacă asta e vrerea Domnului.
See you later!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu