Totul a început cu o comandă pe TârgulCărții. Printre
mai multe cărți clasice aflate la reduceri s-a aflat și acest volum. Auzisem
despre el pe furiș, era ceva ce mă interesa. L-am comandat. Am fost mirat când
am primit coletul pentru că îmi închipuiam o carte mai groasă. Nu e cazul.
Fiind atât de provocator de scurtă, am așezat-o în vârful listei cu cărți de
citit. Tot mi-a luat două zile să o termin, dar mai degrabă pentru că nu voiam
să mă fugăresc prin carte.
Orașele invizibile a lui Italo Calvino se
citește ca un vis. Sau ca retrăirea unei reverii bizare avute cu o noapte
înainte. Firește autorul și-a intenționat cuvintele și le-a notat cu rost. Dar
tablourile pe care le aduce înaintea cititorului reușesc să-l transpună într-o
altă realitate, palpabilă, dar neverosimilă. Aproape reală, dar suficient de
înșelătoare încât să trezească un sentiment de tulburare.
În optzeci și ceva de pagini (cel puțin în ediția Univers),
autorul desenează un fals atlas al civilizației, o sumă a existenței umane
sădită în jurul orașului, universul în care omul își duce viața. Iar orașul, o
noțiune cu care suntem atât de obișnuiți, nu își epuizează stările. Fiecare
localitate imaginară a lui Marco Polo, naratorul visător, se regăsește într-o
stare a realității exagerată.
Cel care ascultă raportul îndoielnic, dar mieros, este
gazda de seamă, stăpân peste o treime din planeta Pământ, Khublai Khan, urmaș
al neobositului Genghis Han, omul care a ținut sub șaua sa întreaga Asie. Cartea
începe cu o sentință brutală venită din partea monarhului care este conștient
că se află la zenitul puterii sale, însă chiar și atunci, putreziciunea îl
înconjoară. Este un gând ce trimite la narațiunile galatice decadente imaginate
de Asimov și Herbert în romanele lor.
Iar Marco Polo sare în ajutor, încercând să alunge
langoarea suveranului. Am putea trasa o paralelă strâmbă între relația dintre
cei doi monarhi și cea a profetului Daniel și a împăratului babilonian
Nebucadnețar. Doar că de această dată, călătorul italian caută cu toată puterea
să-l asigure că acel chip visat din diverse materiale chiar este pe deplin
aurit și că hanul este capul de aur ce va intra în veșnicie.
Această țară, această adunătură de orașe răsfirate,
vorbesc nu despre măreție, grandoare și putere. Calvino sondează adevăruri mai
adânci ale umanității, ce țin mai degrabă de efemeritate, de teamă, mirare și
speranță. Orașele sunt cocoțate pe picioroange, sunt dosite în puțuri, au piețe
pline de menestreli pricepuți, se ascund în cețuri, promit mult și de cele mai
multe ori dezamăgesc.
Personal am trasat două conexiuni literare plecând de
la acest volum. În descrierea plină de legendă, engimă și înșelăciune am găsit
o sămânță din proza lui HP Lovecraft. Autorul american reușea de asemenea să
încropească istorii ascunse și să transforme orașele în personaje principale, o
mască pentru entități și dimensiuni obscure și crude.
Mult mai apropiată este filiația dintre acest volum și
cel scris de Gheorghe Sasarman, Cuadratura cercului, similară în
intenție. Autorul român de anticipație creează un volum în același ton cu
Calvino deși el transgresează linia genului folosindu-se de clișeele și de
culorile oferite de SF. În cazul acestuia tehnologia și raportul oamenilor la
aceasta este punctul focal al scurtelor prezentări de orașe fictive.
Revenind la autorul italian, opera sa înseamnă mai
mult decât un simplu exercițiu frivol de testare a mușchilor imaginației.
Oricine ar putea, cu mai mult sau mai puțin talent, să înșire nume de orașe și
să găsească niște atribute care să le facă unice, sau măcar speciale. Nu ne aflăm
pe teritoriul literaturii absurde.
Sunt două planuri care alternează, cel al descrierilor
și cel al dialogului dintre doi indivizi din două civilizații radical opuse.
Limbajul, înțelegerea sau neînțelegerea joacă un rol esențial în intenția lui
Calvino. Este fascinant de urmărit cum își imaginează interacțiunile dintre cei
doi, felul în care reușesc să găsească un numitor comun. Cât de universal este
gândul și câte bariere traversează acesta pentru a atinge coardele sensibile
ale sufletului uman?
Pe lângă aceasta rămân multe alte întrebări. Cartea
însăși permite cititorului o lectură degajată, dar nu relaxată. Nu este o carte
de vacanță, chiar dacă este scurtă. Se pot urmări mai multe feluri de lectură
pe baza subîmpărțirilor, a temelor, probabil la o a doua lectură. Se poate
consuma în pastile mici încărcate de un simț al nostalgicului și misteriosului
care încântă și zgândăre inima. E o carte anti-modernă pentru că-ți cere
atenția într-un ev al orașelor pe repede înainte. Un basm medieval ce ne aduce
aminte că trăim în orașe reinventate de poveștile noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu