Superman 2025. Impresii la căldicel

 

Să începem la cald. Mi-ar fi convenit mai mult ca titlul să rămână Superman:Legacy. Ca să nu existe confuzii între acest film și mult apreciatul film din 1978.

În sfârșit am văzut și eu filmul, într-un context în care n-am mai făcut-o de o bună bucată de vreme. Am fost puțin cuprins de nostalgie și încântat de ceea ce aș putea vedea. Să deschid cu asta? Fie. De la bun început și până în prezent am apreciat filmele lui Zack Snyder care îl au în centru pe Superman. Nu în acea devoțiune fanatică pe care o au mulți alți fani. A fost altceva și am fost atras de acea versiune. Niciodată însă ca unică interpretare. Asta înveți din benzile desenate. Multitudinea de variante.

Revenind la nou. Cum mi s-a părut filmul? Am fost plăcut impresionat. Urmărind unele frânturi ale conversației atât pe Facebook cât și pe Reddit, algoritmul împingând multe opinii antagonice nu am știut la ce să mă aștept. Însă din primele minute am fost prins de poveste.

Filmul începe la fel ca și trailerul. Superman se prăbușește în Antarctica după o confruntare cu un inamic numit Ciocanul din Boravia. În completă opoziție cu versiunea lui Cavil care nu este prezentat mai niciodată în suferință. Repus pe picioare revine în Metropolis dar nu pentru a câștiga lupta.

Totul a plecat de la un gest făcut de Kal-El înainte de începerea filmului și anume oprirea unui război între două națiuni, una din ele fiind Boravia. Într-un segment ulterior, interviul cu Lois Lane, ea îl presează în ceea ce privește acțiunea, el apărându-se prin simpla dorință de a-i salva pe cei care ar fi fost uciși fără îndoială, civilii care nu intră în calculul diplomației internaționale.

De aici lucrurile escaladează, în spatele conflictului aflându-se ca de obicei genialul și maniacul miliardar Lex Luthor. Pășim într-un nou univers, mult mai animat ca oricare din cele anterioare. Avem o proto-Justice League sub forma Justice Gang formată din Guy Gardner, Hawkgirl și Mr Terrific. În film mai apar the Engineer și Elemental Man și multe alte elemente ce separă acest nou univers cinematografic de cele anterioare.

Cei care cunosc benzile desenate sau au crescut cu desenele animate cu siguranță vor fi încântați de ceea ce văd în fața ochilor și vor accepta mult mai ușor premisa impusă de către James Gunn. Mai ales o construcție care este centrală pentru narațiunea filmului și care trebuie pur și simplu acceptată, fiind pe de-o parte exagerată, dar posibilă în limitele acestei lumi cu adevărat imersată în clișeele mediului de origine.

Să trecem la subiectul fierbinte care a întărâtat atât de mulți oameni maturi și cu scaun la cap. Noul Superman, David Corenswet. Acest film ar trebui să fie o dovadă suficientă pentru a evita trailerele și descrierile filmului care de multe ori sunt incomplete sau pot lucra în detrimentul său. Au apărut o grămadă de critici nefondate despre slăbiciunea lui Superman care pare să piardă la tot pasul (dezvăluirea finală ar trebui să fie suficientă pentru a infirma revolta pentru că prea puțini sunt pe potriva lui Superman), despre emoțiile expuse atât de candid și așa mai departe.

Dacă găsești suficientă răbdare și ești gata să privești cu ochii proprii, vei vedea că totul este explicat și capătă nuanțe mult mai clare în desfășurarea filmului. E clar un nou Superman care are prea puțin de-a face cu stoicismul nobil și tăcut al lui Cavill. Corenswet e exuberant, vulnerabil, dar serios și principial. Și mai important, expiră speranță prin toți porii.

Am văzut o grămadă de filme cu supereroi din toate mărcile, de la prea puține pot spune că am plecat cu un astfel de sentiment de bine, de senin. Atâta vreme cât nu ești încrâncenat și dornic de eșecul altuia (o trăsătură apropiată lui Luthor) nu poți să nu fii contaminat de acea emanație calmă și sensibilă. Măcar pentru câteva minute se șterge cinismul și nemulțumirile și te gândești cum ar fi dacă te-ai comporta mai mult ca Superman care salvează până și veverițele aflate în pericol.

Nicholas Hoult joacă fantastic rolul lui Luthor și acea furie a slăbiciunii care-l atrage înspre Superman și dorește să-l vadă distrus prin orice mijloace posibile. E genial, malefic, fără scrupule și concentrat pe scopul său suprem. Rachel Broshanan este Lois Lane în carne și oase, cumva asemănătoare cu Margot Kidder sau cu imaginea din serialul de animație din anii 90. Pe lângă ei roiește o distribuție destul de stufoasă, interesanți și folositori în rolul lor dar prea puțin dezvoltați.

Era să uit cel mai important, părinții lui Clark. Jor-El și Lara apar într-un mesaj ce a supraviețuit odată cu naveta care l-a adus pe Pământ. Dar ei reprezintă doar zgomot de fond până la urmă. După jumătatea filmului Lois și Clark ajung la ferma Kent din Smallville într-un moment de refacere. Acolo îi întâlnim pe părinții adoptivi ai kryptonianului. Sunt câteva scene, dar importante. Într-o altă modificare, soții Kent sunt oameni simpli, fermieri din Kansas fără o aură hollywodiană cum au fost interpretați în alte versiuni. Ceea ce a rămas e dragostea pentru fiul lor și lecțiile pe care i le-au transmis.

Înainte de ultimul punct să vorbesc puțin despre un alt focar de scandal. Multe voci digitale s-au înfuriat datorită prezenței celor două națiuni, Boravia și Jarnahapur, așezând peste ele situația fierbinte din Orientul Mijlociu a Israelului și Palestinei. Din trailere ești înclinat să le dai dreptate, însă în universul filmului, cele două națiuni fictive sunt plasate în Europa de Est, puțin mai la dreapta de Sokovia (o glumiță Marvel).

Urmărind filmul te-ai duce cu gândul la un alt război real în care o națiune puternică are impresia că poate invada după bunul plac state vecine. În comentarii oficiale James Gunn recunoaște că nu a căutat să transpună nici situația din Orientul Mijlociu, nici invazia Ucrainei, ci să prezinte o situație cât se poate de banală în istorie, a unei națiuni slabe invadată de un vecin puternic. Faptul că există atâta opoziție față de această situație ar trebui să ne pună pe gânduri.

Am povestit mult, unele lucruri deja știute. Eu am fost încântat de film, am avut momente în care mi-ar fi venit să aplaud, altele în care zâmbeam, altele în care ochii s-au încețoșat ușor din cauza emoțiilor. Trebuia poate să spun și asta, Superman este un film distinct de alte părți ale filmografiei lui Gunn. Nu este un Gardienii Galaxiei așezat în universul DC. O singură scenă aș spune că este în stilul specific al regizorului, în rest e un film suficient de sobru și care tratează cu respect aspectele sale oferind o experiență deosebită și încântătoare. Și ne lasă să visăm cum ar fi dacă măcar din timp în timp am fi și noi ca acest Superman.