Când citim istoria de cele mai
multe ori aşteptăm un câştigător, o persoană care să aibă dreptate şi pentru
care merită să afli întregul eveniment. Pentru că vrei să ţii cu el şi să te
bucuri de biruinţa lui. Aceasta este practic structura oricărei povestiri fie
novelizate, fie pusă pe ecran, fie spusă prin viu grai. Dar istoria reală de
cele mai multe ori nu e aşa.
Am aflat asta când citeam cărţi
despre cel de-al Doilea Război Mondial. Orice om trăieşte şi va muri cu
convingerea că puterile Axei sunt răul şi puterile Aliate sunt binele. Că unii
au luptat pentru a aduce pacea, în vreme ce alţii căutau oprimarea şi curăţirea
etnică. Asta o poate spune oricine are o lectură superficială asupra
evenimentelor. Dar, atunci când vezi că nici Aliaţii nu au mers întotdeauna pe
calea luminată, începi să nu mai fi atât de entuziasmat. (asta nu înseamnă
neapărat că vei deveni nostalgic după conducerea bunului Fuhrer) Ceea ce de
multe ori vrem să fie alb şi negru se spălăceşte de multe ori într-un gri
destul de confuz. Şi astfel, e mai greu să lauzi o cauză bună când în spate
poate era un interes mârşav.
Zilele astea lumea este din nou
în stare de şoc din pricina unui masacru. Altfel nu poate fi spus. Doi oameni
înarmaţi au ucis alţi oameni, neînarmaţi, în timp ce aceştia erau la serviciu.
Aşa ar fi povestea pe scurt. Dacă intrăm în detaliu aflăm mai mult. Aceştia erau musulmani extremişti care
"răzbunau" umilinţa profetului Muhammad, portretizat în ipostaze
nepotrivite de către acei jurnalişti care acum nu mai sunt printre noi.
Şi de aici începe din nou
controversa. Musulmanii sunt o religie intolerantă şi ar trebui expluzaţi din
Europa! Religia nu aduce nimic bun, ci pune arme automate în mâna unor zănatici
ce nu vor ezita să tragă dacă insulţi ceva sfânt pentru ei! Libertatea presei
este în pericol! Ni se bagă pumnul în gură! Cum putem să permitem aşa ceva?
Dar să ne oprim aici. Se
întrevede deja un melanj de opinii, contradictorii sau mai puţin, dar toate în
căutarea unui vinovat, a unui ţap ispăşitor. Cum se poate ca în secolul XXI,
oameni să moară pentru nişte glumiţe?
Să ne înţelegem de la început.
Uciderea de oameni, oricine ar fi ei, orice fel de viziune despre lume şi viaţă
ar avea este rea şi trebuie pedepsită ca atare. Nu e loc de bucurie, nu e loc
de mustrare sau de spart seminţe la capul mortului. E timp de un scurt poate
dacă...
Poate dacă nu ar fi mers atât de
departe, erau încă în viaţă. Mulţi oameni ţipă pentru că dreptul la liberă
exprimare a fost încălcat. Dar responsabilitatea pentru ce scrii (sau desenezi)
unde este? Întotdeauna vor exista oameni diferiţi care vor crede altceva şi nu
ştiu dacă lucrul cel mai normal pe care putem să-l facem este să ne batem joc de
valorile lor culturale. Oricum, ar fi ele şi oricât ne-ar părea de infantile.
Ne demonstrăm noi oare superioritatea şi civilizarea prin batjocură?
Am zis că nu...şi poate am
gândit cu voce tare prea mult. E tragic, şi gândurile de mustrare ar trebui să
vină dintr-o inimă afectată, amărâtă de astfel de evenimente. Când Isus mustra Ierusalimul, o făcea
plângând, regretând. Ar trebui şi noi să regretăm orice viaţă pierdută. Şi
chiar mai bine, să încercăm să prevenim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu