Spiritul fad metropolei

Zilele astea s-au întîmplat două lucruri care m-au pus puțin pe gînduri.

Ieri, mergeam cu autobuzul înspre casă. Cum se întîmplă de obicei,și la plecare și pe traseu se trece prin mici turbulențe cauzate uneori și de către alți șoferi entuziaști care nu-și pot încăpea în bandă. La plecarea din stație, a urmat accelerarea și apoi frîna. În autobuz urcase o doamnă mai în vîrstă care nu a apucat să se prindă de ceva așa că în virtutea inerției a ajuns aproape de spatele autobuzului fiind prinsă de unul din călători. Mai apoi acesta i-a și oferit scaunul său. Eram destul de departe de incident, dar reacția mea mentală mai degrabă de ce-i sare toată lumea în ajutor, că doar se poate descurca și singură.

Azi, tot în stația de autobuz (aici la Cluj marile revelații legate de natura umană se petrec în stațiile RATUC). Încercam să-mi cumpăr un bilet de la tonomatul acela pe care nu-l știam prea bine să-l utilizez. Băgam bancnota în fanta greșită, pînă cînd persoana din spatele meu mi-a corectat efortul. M-am uitat la el, mi-am făcut treaba și am plecat înapoi în așteptare. După aceea mi-am dat seama că nici măcar nu i-am zis mulțumesc. 

Ceea ce este comun în ambele evenimente este lipsa mea de reacție, sau mai degrabă reacția mea. Într-un prim gînd neformat l-am denumit spirit de București ceea ce nu-i departe de adevăr. Stînd într-un asemenea loc, fiind înconjurat de atîția oameni necunoscuți cu care n-ai nicio treabă, începi fără să-ți dai seama să-ți construiești o carapace a indiferenței. Fiecare-și vede de treaba lui, dacă nu mă deranjezi, promit că nici eu nu te bag în seamă. Și așa ajungem ușor la situații în care cazi jos pe stradă și nimeni nu ridică un deget ca să facă ceva (poate un selfie, dar ăla nu-i de prea mare folos).  

Dar nu e vorba doar de București și cu siguranță că nu este ceva specific doar capitalei. Am zis-o pentru că eu am trecut pe acolo și pentru că de acolo s-a lipit de mine acest comportament. Cu siguranță că sunt o mulțime de oameni buni și săritori în orașul acela, și în situații de criză îi vei vedea sărind în ajutor. Dar pentru toți acești oameni există și un număr egal sau mai mare de persoane care vor face ce am zis mai sus. Sau ce am făcut eu. Ridică capul dintr-o carte sau din telefon, apoi ridică din umeri și apoi își continuă treaba. 

Poate și de aceea nu-mi plac orașele mari, printre alte motive. Aici în Cluj ai cu siguranță mai ușor impresia unui loc mic, strîmt, în care e foarte ușor să recunoști pe cei din jurul tău. N-aș îndrăzni să spun că e un sat mai mare, dar percepția e cam aceeași. Iar bunul simț și respectul ajută mult în trăirea de zi cu zi de aici. Dar probabil că pericolul este constant pretutindeni. Putem deveni spectatori apatici ai crizelor fără să mai dăm o mînă de ajutor chiar și la case mai mici. Dar zic eu că e mai greu. Pentru că știm mai bine fața vecinului nostru și nu-l vedem doar ca pe un simplu trecător vîndut cîștigului.