Zilele astea, pe măsură ce intru mai adânc în corectarea manuscrisului și în prima lectură, mă lupt să-mi fac timp și pentru alte cărți. Unul din criterii este numărul de pagini, mă simt cumva trădător pentru că zâmbesc imediat ce văd un volum ce nu trece de două sute de pagini.
Oricum, săptămâna asta am luat-o beletristic și am apucat un volumaș alb de la Polirom ce cuprinde mai multe povestiri de Edgar Allan Poe. Exact genul de autor care să-ți încânte ziua și să te facă să te gândești la happy thoughts. Dar eram curios pentru că am o deficiență de Poe în sistem și e necesar să o echilibrez.
Așa că în două zile am împachetat volumașul. Care sunt părerile? E greu să te iei în coarne cu pionierii care prin talentul și imaginația lor au pavat genuri întregi de literatură. Acum e momentul în care îmi prind urechile pentru că nu am în minte o cronologie exactă a genului gotic, dar Poe a fost pe undeva pe la începuturi. Influența sa este copleșitoare asupra celor care peste ani îi vor imita stilul sau fundalul povestirilor sale.
Primul aspect, pe care l-am reținut și la Lovecraft, e faptul că în opera sa nu e neapărat vorba de lucruri horror în sensul cel mai grafic. Teroarea și frica nu se nasc din descrieri cât mai detaliate ale unor monștri care își decojesc victimele și le consumă. Nu, ambii autori pomeniți se bazează pe lucrurile care rămân în umbră, pe groaza născută din întâlnirea cu un supranatural deloc prietenos și de efectul pe care îl are asupra minții omenești.
Volumul conține probabil cele mai faimoase povestiri, și pe bună dreptate. Prăbușirea casei Usher este fascinantă prin ecourile romantice și apelul la ruine, iar punctul culminant e de-a dreptul terifiant. Crimele din Rue Morgue începe un pic plicticos pentru că nu înțelegi care-i scopul acelor informații. Mai apoi, când intri în poveste ești captivat și curios să dezlegi misterul. Nici aici nu-i prea mult sânge în afară de prezentarea victimelor nefericite.
Pe lângă asta William Wilson are o premisă interesantă dar care de la un moment dat poate fi anticipată cu ușurință. O coborâre în Maelstrom excelează prin descrierea forței naturii dezlănțuite, în vreme ce Dracul în clopotniță aduce calmul prin descrierea orășelului olandez cu nume nerezonabil. Asta până când cineva își bagă coada. Puțul și pendulul este coșmar pentru un claustrofob dar reușește să creeze o senzație de disconfort pentru un cititor obișnuit. Masca morții roșii zgândăre puțin mai tare zilele astea, dar în final are ceva din aerul unei 1002 poveste a Șeherezadei cu un deznodământ îmbibat în destin.
Mai sunt și altele, dar acelea nu m-au impresionat așa tare. Poe merită citit pentru atmosferă, pentru ideile sale care au deschis drumuri noi în scriere. Fără el n-ar fi apărut Lovecraft peste ani de zile și înaintea lui alți scriitori pasionați de tenebre. Poe sondează fricile elementare ale omului și întâlnirea cu o realitate dincolo de puterea sa de înțelegere. Și în acel moment învârte cuțitul în rană, făcându-ne să ne prețuim și mai mult colțișorul liniștit de lume în care trăim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu