Dacă ați urmărit vreodată clipuri pe Youtube ale unor oameni care își dedică timpul canalelor lor, veți auzi la final (sau început) niște formule arhirepetate. La început mă deranjau și săream peste ele. Acum, când îmi dau seama ce înseamnă, am devenit mai indulgent față de acestea.
Ce spun oamenii ăștia? Pe scurt, ei cer străinilor care le privesc munca să dea un like, un share și să comenteze pe pagină. E un lucru necesar pentru că asta va face ca acel clip, indiferent de subiect, să obțină premiul mult râvnit-Atenție
M-am tot gândit dacă să scriu sau nu postarea asta, și o parte din mine încă nu este de acord. Dar mă gândeam și la faptul că nu toată lumea are timp să stea pe Youtube și să capete acea experiență proprie procrastinatorilor culturali.
Poate că e o surpriză, mai ales pentru cei care mi-au citit alte postări, dar sunt introvertit. Adică, partea de comunicare interumană, scârțâie. Dacă aș fi generos poate aș mai adăuga și puțină...să-i zicem stânjeneală socială, așa că marketingul nu e ceva care-mi vine ușor. Am idei bune (hopa, sunt și modest!) dar de cele mai multe ori ele au efectul unui strigăt într-o cameră goală.
Sunt genul de persoană care se simțea prost pentru acel minut în care îmi puneam meniul în rucsac pe banca din stația de autobuz de la Unirii. Sunt omul care se rușinează de rușinea celor care nu o au. Cel căruia nu-i place să se repete, și pentru care un răspuns ambiguu sau o pauză înseamnă un refuz categoric.
Și te-ai gândit să publici cărți! O strategie genială!
Da, sunt conștient de aceste mici handicapuri, dar mă strădui să le corectez. Mai ales pentru că am încredere în ceea ce stă pe rafturile din camera mea. Și știu că dacă mai multă lume le-ar citi nu ar da cu roșii după mine. Așa că perseverăm.
Mi-am stors mintea lunile astea să găsesc căi prin care să-mi promovez cartea (cărțile). Unele mai ludice, altele neîndemânatice. Și de obicei exista un feedback, care ușor se închidea într-un cerc strâmt și rece (Pe care trebuie din păcate să-l împart cu Luceafărul). Așa că mi-ar plăcea să explic de ce repet și eu aceeași mantră pe care am învățat-o de la alții.
Insist să scriu în postări, dați un like, dați un share din tocmai același motiv: Atenție. Am văzut câte vizualizări au avut postările de pe blogul meu în momentul în care au fost răs-share-uite. O îmbunătățire...semnificativă. Fiecare like, e o fluturare de mână, atragerea privirii înspre postarea mea. Un share o multiplică pe conturile prietenilor voștri. Important e ca la tenis, ca mingea să rămână în aer. Când cade la pământ este uitată. Și în potopul de postări, orice informație se pierde ușor.
Mi-ar fi plăcut și mi-am imaginat în naivitatea mea ca după ce îmi voi publica cartea, aș fi postat un anunț și o prezentare, după care să primesc cereri doar pe baza interesului stârnit. Contează mai mult cartea, și mai puțin autorul (asta credeam). Și se potrivea bine firii mele anti-expansive. Eu nu sunt genul de persoană care să bombardeze cu mesaje și să insiste până când exasperat cumperi produsul. Dacă strâmbi puțin din nas, înseamnă că niciodată nu voi mai vorbi despre asta.
Și la final, titlul. Pentru cei care au citit și au înțeles cât de important e micuțul gest de apăsare pe butonul de like și share, vă mulțumesc. În același timp îmi cer scuze, pentru că nu-mi place genul ăsta de expunere dar este un rău necesar. Chiar dacă nu va exista nicio reacție după această postare, măcar mi-am descărcat sufletul.
sursa foto: https://unsplash.com/photos/WUvBROPOsuo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu