Azi e aniversare. Știți cât de mult îmi plac aniversările așa că le pomenesc pe toate cât pot. Iar ziua de 22 septembrie este una importantă pentru mine. În urmă cu un an aduceam manuscrisul romanului Labirinturi de lut (atunci având un alt nume) pentru o lectură profesionistă. Ziua în sine n-are o greutate practică, mai degrabă simbolică. Din acel moment drumul spre tipar a devenit drept și scurt.
Ar putea rămâne însă întrebarea: De ce să scrii? De ce să scrii când știi că n-ai să fii niciodată mai bun decât cei mai buni, aceia care au făcut istorie? Tu mergi pe urmele titanilor și strângi între coperte niște gânduri ce nu pot echivala niciodată opera lor.
Da, știu că n-am să scriu niciodată ceva la fel de bun ca Mizerabilii, Pădurea spânzuraților sau Dune. Și cu toate acestea mă încăpățânez să-mi văd ideile așezate între coperte colorate și să vreau să le dau mai departe.
Și mai e cealaltă realitate zdrobitoare. Cititul a devenit tabietul unui grup destul de restrâns de oameni. Poate în alte țări se citește mai mult. Mai larg, mai variat, mai bine ordonat. Romania reușește să prind podium după podium când vine vorba de dezinteres față de carte. Aici vorbim de cărțile care ne-ar putea lumina viața și ne-ar ajuta să nu facem greșeli.
Pare cumva în afara tabloului cultural să îți imaginezi pe românul obișnuit stând pe un scaun (sau în pat) și delectându-se cu o carte. Știm că e o imagine falsă. Mult mai repede l-ai poziționa în fața unui ecran de televizor privind un film sau un meci de fotbal, sau stând pe telefon hlizindu-se la ceea ce-i pune înainte algoritmul.
E totuși important să nu maximizăm dezastrul. Niciodată nu s-a citit la scală mare. De când a căpătat lumea acces larg la cărți, a existat o bună parte a oamenilor care au râs în nas cultivaților și și-au văzut de viață nedeschizând măcar vreo Scriptură, darămite alte cărți ce nu au o patină așa sacră.
Și totuși, scrie. Nu vreau să duc gândurile prea departe de subiect. Aici e vorba de întrebarea de la început. De ce scrii? Când știi că ai aceste impedimente înaintea ta. Și mai sunt câteva. S-ar putea ca pasiunea să nu fie sprijinită de talent. Unii din cei ce publică nu au acel nerv al literelor, sau îl au prea subdezvoltat pentru a capta atenția.
Sau mai rău, nu vor ajunge niciodată să fie suficient de remarcați pentru a fi citiți. Nu vor găsi acea notorietate prin care să-i facă pe acei puțini cititori să le cumpere cărțile. Și nu vor mai avea curajul să treacă Rubiconul a doua oară și să mai publice ceva, privind rușinați la vraful de cărți pe care odihnește lucios numele său.
S-ar putea să fie și altele, dar acestea sunt suficient de bune motive pentru a descuraja pe mulți. Sau pe puținii care vor să-și vadă cărțile în bibliotecile altora. Ce gând fascinant și cutremurător! Ești așezat pe un raft, într-o colecție, alături de alții care au avut aceeași simțire și au fost pătrunși de același curaj de a da frâu liber imaginației.
De ce scrii? Pentru că este un pariu. Literatura este un pariu, în primul rând cu tine însuți. Crezi că poți scrie ceva cu adevărat interesant, util, palpitant, profund, măreț, satiric etc. Ai în tine duhul literelor și ești vrăjit de muze care-ți șoptesc încurajări discrete. Știi că toată viața ta s-a desfăcut înaintea ta până la momentul în care ți-ai ordonat ideile într-o schiță și ai început să le scrii.
Mai apoi e pariul că poți duce până la capăt. Când eram mai tânăr aveam multe idei, le începeam și le lăsam în coadă de pește. Viața mă trăgea în altă parte și le lăsam în vid. Sunt mulți care fac la fel. Își pierd interesul și dorința de a termina. Îi părăsește duhul. Dar pe unii nu-i lasă să doarmă. Și trudesc zile și luni în șir până pun ultimul punct. Și apoi trec printr-un proces și mai frustrant de corectare.
E și pariul de a prezenta prietenilor ce ai scris. E o vulnerabilizare incredibilă. Îți despoi creierul și-l lași străinilor să-l cerceteze din scoarță în scoarță. S-ar putea să fie amabili, să nu vrea să-ți rănească sentimentele și să spună cuvinte de bine. Dar e un pas vital. Altfel n-ai merge mai departe. Nu l-ai arăta cuiva pe care l-ai putea numi mentor. Și acela te va putea duce în fața promisiunii tiparului.
Și aici e marele pariu. Odată ce vei vedea cele câteva zeci de cărți care-ți poartă numele, faci un pariu cu lumea. Cu oameni pe care îi cunoști de departe, cu necunoscuți care vor auzi despre cartea ta și vor vrea să o citească. Le vinzi câteva ore în care se vor simți bine între copertele pentru care ai trudit ca un sclav (parafrazez puțin pe Brâncuși) și ei vor fi în asentimentul tău și vor recunoaște că ceea ce au citit este o carte bună, nu maculatură.
Scrisul nu-ți oferă însă multă siguranță. Nu-ți dă răspunsuri și încurajări. Nu poți avea convingerea că scriind vei obține mai multe decât niște simple încurajări, cărți date gratis și zâmbete de complezență. Scrisul poate fi meserie, dar se găsește la limita de sus a domeniului artei. Arta puțini o văd în toate dimensiunile ei. Dar să știi că pentru acei câțiva care vor găsi alinare și frumos în ce ai scris, merită.
În cele din urmă scrii pentru tine. Poți să-ți creezi un stil care să prindă la public, care să facă pe oameni să-ți cumpere cărțile. Poate e ceva ce-ți place cu adevărat, sau poate fi doar un artificiu. Adevărata scriitură e pentru tine. Și uneori acest scris rezonează într-un fel neînțeles cu inima și mintea a sute de alți oameni. Îi face să râdă, să plângă, să vrea să dea pagină după pagină și să ceară mai mult. Dacă ai ajuns aici, ferice de tine. Dacă nu, nu e timpul pierdut.
De ce să scrii în epoca Netflix? Pentru că nu poți altcumva. Scriind ieși din anul 2021 și intri într-o lume dincolo de convenții și distracții obișnuite. Te lași mânat de dorința de a lăsa ceva în urmă și tastezi ca un posedat având dorința de a te sigila pe pagina unei foi. S-ar putea ca altcineva să o citească. S-ar putea să nu o citească. Indiferent de rezultat, vei ști că peste timp va rămâne cel puțin un volum care poartă numele tău. Ai luat și tu parte la marele experiment al culturii umane și ți-ai lăsat amprenta alături de alte milioane de minți. Ce sentiment! Ce bibliotecă! Parcă merită să faci acest pariu epuizant...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu