Am mers cu trenul săptămâna trecută și a trebuit să-mi iau o carte cu mine. Patru sute de pagini versus cam zece ore de mers dus întors. Nu era o provocare atât de mare. Am fost totuși obosit așa că am terminat-o abia când am ajuns aproape de periferia Aradului.
Da, din titlu e destul de evident despre ce carte vorbesc. E de fapt, o recitire. Cu peste zece ani în urmă am citit odată Umbra torționarului. Pot spune și eu ca Elrond, I was there, three thousands years ago... în vremurile bune când aveam nu știu câte edituri ce scoteau cărți mișto din domeniul SF. Am văzut scoase din cuptor cele patru cărți ce formează saga Pământului Nou. Pe prima am și împrumutat-o de la bibliotecă și am citit-o.
Cel puțin parțial. Memoria îmi spunea că nu am dus-o până la capăt. Pe atunci eram mai necopt și îmi permiteam să nu termin cărțile. Dar mi-a rămas în minte. Mi-a plăcut mai mult ca alte cărți citite pe atunci sau de atunci înainte. Și când am știut că trebuia să plec la drum, am luat-o în desagă. Și de data asta am terminat-o.
Despre ce e vorba? Și cine e nenea Wolfe, că de el n-am auzit. E adevărat, nu-i așa faimos ca Asimov, Herbert sau Clarke, dar e și el printre cei buni. Îl cunosc doar din aceste 2 cărți așa că doar despre ele o să vorbesc.
Umbra torționarului este o narațiune la persoana întâi scrisă de către Severian, un ucenic în ghilda torționarilor (surpriză!). El se află într-un punct din viitor din care își deapănă amintirile. Trăiește în Citadelă, un oraș imens, la fel de bogat în istorie și tabieturi ca Trantorul lui Asimov.
După cum spune numele, meșteșugul pe care-l învață este acela de a fi călău și torționar (nu am chef să caut vreun sinonim). Trăiește într-o clădire imensă ce slujește drept sediu și este școlit atât practic, cât și teoretic. Toate se dau peste cap când apare o femeie în cadru. O nobilă de la curte cu care se va împrieteni știind care era soarta ei ulterioară, ea fiind musafir în una din temnițele turnului.
Face un gest necugetat (pentru cariera sa) și în loc să primească o pedeapsă definitivă, este salvat prin exil de maestrul său. Dar până la capătul cărții nici măcar nu iese afară din Citadelă. Se depărtează de turnul ghildei sale și rătăcește pe străzi întâlnind personaje care mai de care mai neobișnuite care-l atrag într-o aventură ce nu se încheie când termini de citit ultima pagină a volumului.
Punctul forte al cărții este imaginația lui Wolfe. Și stilul care aduce la viață universul ăsta impresionant și crud. Citadela e incredibil de fascinantă și rămâne maiestuoasă mai ales prin secretele sale. Fiecare nouă locație apare ca un loc real, trăit, înzorzonat cu obiceiuri și reguli stabilite în urmă cu milenii.
Acțiunea e puțin șchioapă. Începutul e puternic, Severian ne creionează fundalul vieții sale și a ghildei, ajungem până la întâlnirea cu Thecla. Mai apoi însă, după ce părăsește turnul și-și începe exilul, personajul pare că rătăcește fără o țintă precisă. Se ciocnește de alte personaje care-l trag într-o parte sau alta, călătorind de-a lungul străzilor viu colorate.
Personajele sunt suficient de interesante chiar dacă nu au o profunzime pe care o caută unii cititori. Toată poveste are tenta unui basm, fiind un SF ușor, ce trage puternic înspre fantasy. Severian ia decizii, care-l afectează în rău sau în bine. Celelalte personaje rămân cumva adumbrite de narațiunea la persoana întâi, care nu ne ajută să le cunoaștem atât de bine. Dar își fac treaba suficient de bine încât să ducem la capăt călătoria.
În concluzie, mi-a plăcut rău de tot cartea. S-ar putea să fi fost și efectul oboselii și al călătoriei cu trenul, dar trebuia să dau pagină după pagină chiar dacă uneori mă întrebam de ce suntem aici. Aproape am terminat și volumul al doilea (care m-a impresionat puțin mai puțin), dar vreau să le termin pe toate patru. Abia atunci voi veni cu o concluzie bine articulată.
Ah, aproape uitasem. Chiar dacă romanul se învârte în jurul ghildei torționarilor nu există o mulțime scene greu de digerat. Cred că sunt vreo două scene de tortură propriu zisă (de fapt una, și cealaltă se prezintă efectele asupra unui prizonier) dar în general nu e o carte mai sângeroasă ca vreun roman cavaleresc, fie el fantasy sau istoric.
sursa foto: https://unsplash.com/photos/HKnym3R2enw
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu