Când scrii, puține lucruri mai rămân ciudate. Puține scenarii par ilogice sau greu de înghițit. Mintea aleargă mereu după idei noi pe care le prinde, le analizează, le investighează și apoi fie le aruncă la gunoi, fie le transformă în cărți.
Așa că un interviu cu sine însuși nu pare deloc ceva insolit. Mai ales când vine vorba de un subiect atât de fascinant ca o carte publicată. Și când ai mai mult de un singur prenume.
Iuliu: Domnu scriitor!
Cezar: Da, aici.
Iuliu: Ai scris deja o carte. Nu-i destul?
Cezar: Inspirația nu spune niciodată stop. Mereu poate apărea o poveste mai bună de spus.
Iuliu: Și le scoți pe bandă rulantă?
Cezar: De data asta nu. Dacă Labirinturi de lut a fost o creație nouă pentru anul 2020, cartea asta e mai veche. E o colecție. Șase nuvele pe care le-am scris de-a lungul timpului.
Iuliu: Și mai sunt bune?
Cezar: Eu zic că da. Le-am șlefuit, le-am corectat și le-am ales. Am scris mai mult, dar nu tot ce am scris e bun de publicat.
Iuliu: Și astea sunt?
Cezar: Eu zic că da.
Iuliu: Deci nu e continuare la Labirinturi?
Cezar: Nu. Încă nu. Lucrez și la așa ceva, dar aceasta va apărea peste mai mult timp. Și voi ține cont și de cititorii care vor vrea să vadă continuarea poveștii lui August și a Leii.
Cezar: Nu. E practic opusul. Sunt șase nuvele scrise fiecare într-un alt an și care au subiecte diferite. Dintre ele două au acțiunea în trecut, una are două fire narative, iar ultimele două ar putea fi încadrate în domeniul anticipației.
Iuliu: Și care-i legătura între ele? În afară de faptul că le-ai scris tu.
Cezar: Când m-am gândit prima dată să le reunesc nu am văzut una clară. Erau doar cele mai lungi texte care nu se încadrează în categoria romanelor. Dar pe măsură ce le corectam și le citeam a treia și a patra oară mi-am dat seama de unele conexiuni. Așa am ajuns la titlul volumului.
Iuliu: Unul tare ciudat. Mă duce cu gândul la Jules Verne.
Cezar: Ai putea spune asta. Sunt oameni care călătoresc pe alte continente, între orașe, de-a lungul frontului sau în spațiul cosmic. Dar dincolo de ideea asta a călătoriei e ceva mai mult. M-a interesat motivația. De ce fac oamenii ăștia drumuri atât de lungi? Aici e inima, neostoită, curioasă, nemângâiată. Iar clipa ține de timp. Chiar dacă trec secole între evenimente se pot observa similarități și repetiții. Mi-a plăcut să mă joc cu situațiile pentru a pune în evidență asta.
Iuliu: Prea filozofic. Dar de ce le-ai scris?
Cezar: Pentru că găseam miezul unei idei și trebuia să-l explorez până la capăt. Și înfășuram în jurul său o poveste. Fiecare pleacă de la ceva ce s-a întâmplat în viața mea și pe care l-am extras și transformat într-un drum spre o poveste.
Iuliu: Și de ce le-aș mai citi și p-astea? Ți-am citit Labirinturile. Nu-i destul?
Cezar: Îmi place să cred că fiecare carte pe care am să o public va fi puțin diferită de celelalte. Dincolo de micile idei și situații care se vor repeta aș vrea să explorez altceva. Nu-mi place să mă repet și de aceea nici nu vreau să scriu prea multe cărți.
Iuliu: Primul lucru bun pe care-l aud. Dar de ce ai vrea ca și alții să citească Ocolul?
Cezar: Pentru că eu cred că am scris niște nuvele competente, cu subiecte diverse și interesante. Despre unele din aceste texte am convingerea că sunt printre cele mai bune scrise de mine. Până acum, desigur. Punctul forte stă tocmai în faptul că sunt povești diferite legate împreună de impulsul omului de a descoperi lumea ce-l înconjoară.
Iuliu: Descrie-ți volumul într-un cuvânt.
Cezar: Grea întrebare... aș zice întrebare. Sau poate neliniște. E un lucru comun în toate nuvelele ca personajele să se întrebe ce se află dincolo de acest colț și să plece să exploreze.
Iuliu: Bun, deja dăm citate din Pocahontas. Cred că e timpul să încheiem. Fă-ți o urare că și așa suntem atât de apropiați încât ne putem citi gândurile
Cezar: Îmi doresc doar atât: ca toți cei care vor citi Ocolul Inimii și-al Clipei să găsească o carte de care să-și aducă aminte cu plăcere și pe care să-l păstreze cu nostalgie în biblioteca personală
Nota Autorului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu