Dacă m-ar fi întrebat cineva în ultimele zile din clasa a VIII-a la ce liceu voi merge aș fi ridicat din umeri. Să nu zicem ultimele zile, ultimele luni. Pe atunci interesele mele erau altele decât alegerea unei școli. Știam că liceul urma, și că voi ajunge undeva. Era inevitabil. Așa că îmi vedeam de lecturile mele.
Cumva balanța a înclinat înspre Peda, pe atunci numit Liceul Pedagogic. Nu a fost chiar întâmplător, o aruncare de zar. Am știut bine de ce merg acolo. Mi s-a spus că acolo se face istorie. Și de atunci nu s-a mai pus problema unei a doua variante. Evident pe acel formular îți alegeai mai multe opțiuni, dar în mintea mea exista una singură.
În momentul de față amintirile din acea vară sunt neclare și șterse. Probabil am ajuns odată pentru a depune dosarul de înscriere. Țin minte o altă ocazie în care eu și mama am fost în Arad și am vrut să vedem pe dinafară clădirea Liceului. Am ajuns pe bulevardul Decebal dar ne-am împotmolit pe undeva pe lângă Moise Nicoară și de acolo am făcut cale întoarsă. Urma să văd și așa zilnic liceul, deși acela a fost un exercițiu interesant.
Înainte de a merge la liceu nu mergeam atât de des în Arad. Tot timpul cu treabă. Nu am admirat turistic orașul. Era...Aradul, locul în care s-a întâmplat să mă nasc. În mintea mea nu era în aceeași categorie cu Oradea, Sibiu sau Constanța, locuri pe care ai vrea să le vizitezi. Eram tare limitat ca și copil. Cele mai importante obiective erau chioșcurile de ziare de unde îmi cumpăram reviste și McDonalds-ul, dar mai mult pentru jucăriile pe care le dădeau decât pentru mâncare. Așa că nu ar trebui să fie surprinzător că ne-am rătăcit cu doar o lună înainte de începerea școlii.
Un alt aspect care s-a petrecut chiar în ziua deschiderii anului școlar a fost o lipsă de care nu mi-am dat seama. Am venit mai repede în oraș în acea zi și am trecut prin fața unui alt liceu, unde erau părinți ai altor copii de la mine din sat care începeau și ei școala. Acela a fost momentul în care mama a hotărât că trebuie să-mi iau blugi înainte de a merge la ceremonie.
La școala din sat nu se aștepta să mergi îmbrăcat într-un anumit fel. Fiecare venea îmbrăcat după cum își permiteau părinții și după cum îl mâna duhul modei. Eu niciodată nu am pus mare preț pe hainele cu care mă îmbrăcam. De fapt, mai degrabă pe bluze și tricouri. Aveau întotdeauna o inscripție, reprezentau ceva ce-mi plăcea în acel moment. Nu prea purtam blugi pentru că îmi păreau un moft.
Dar acum eram la Arad. Și chiar dacă nu mi se părea ceva urgent, am făcut stânga împrejur și am mers până în piață unde am căutat o pereche de blugi care să mă așeze în rând cu lumea bună a orașului. Mai apoi i-am acceptat, deși nu am fost un adept pe deplin convins al acestora. Aș putea spune că eram contra-trendurilor încă de pe atunci.
În final am ajuns în curtea plină de boboci (nu știu dacă li se spune așa și liceenilor sau doar studenților). Numeric era mai impresionant. M-am așezat lângă clasa mea deși nu am schimbat multe vorbe cu ei. Era doar prima zi. Țin minte doar că atunci când s-a intonat imnul național mi-am dat jos șapca din cap și m-am simțit mândru de asta, de parcă toată lumea s-ar fi uitat la mine. Și țin minte că m-au durut picioarele teribil câtă vreme au curs discursurile și celelalte formalități.
Ne-au dus pe scările principale, ne-au urcat la etaj, ne-au arătat clasa noastră. Era cu vedere înspre terenul de sport și lângă cabinetul de istorie. Probabil diriginta ne-a spus câteva chestii în vreme ce mă uitam mirat la băncile așezate în formă de U. Și la hărțile de pe pereți. Era ceva cu adevărat nou. Altceva mai profund nu am ce spune pentru că nu-mi prea aduc aminte și cred că în minte îmi stăruia gândul de a pleca cât mai repede acasă.
Prima întâlnire a fost mai rece pentru că totul era nou. Pe atunci aveam mentalitatea berbecului care se bagă în gard fără a înțelege profund ce se întâmplă. Pur și simplu acela era cursul natural al lucrurilor. Doar că în acel moment eram un simplu licean și acea clădire nu însemna mare lucru pentru mine. Dar aceea a fost doar ziua întâi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu