Uneori ideile idioate au rezultate pozitive...
Mi se întâmplă din timp în timp să stau și să mă gândesc cum ar fi dacă aș face lucrul X sau Y. și îl fac. De multe ori nu are nicio relevanță. Alteori iese ceva mișto. De exemplu într-o seară m-am gândit, hai să văd câte zile au trecut de când am ridicat de la editură Labirinturile de lut. Era clar că nu s-o făcut anul, dar era aproape. Am căutat un program și bam, era chiar a 301-a zi de la fapta în cauză.
De ce m-am gândit să scriu despre situația asta? Pentru că 300 e un număr mișto și merită pomenit. De asemenea pentru că în lumea asta există doar 300 (și-un pic) de exemplare din Labirinturi. Asta ar trebui să dea de gândit celor care stau pe bară și mai așteaptă să cumpere cartea. O să vină și ziua când s-or epuiza și atunci veți ști că ați ratat cel mai bun roman contemporan despre Arad scris de un măcean în pandemie și care vorbește și despre patrimoniul cultural al orașului. Dacă nici asta nu e original, nu știu ce e!
Probabil capitolul la care mai am de învățat este comunicare. Mă refer doar la partea de lăudat cartea, în rest nu știu dacă mai sunt șanse. Nu zic că nu mi-ar fi plăcut să văd mai multe exemplare răspândite prin țărișoară, dar ăsta a fost un lucru nou și eu sunt o persoană care învață destul de greu, când vine vorba de lucruri practice. Am avut multe idei bune (modestule!), dar nu prea am reușit să le fac auzite prea departe de sfera personală. Dar nu disper. Întotdeauna se poate și mai bine.
Nu mi-am dorit nimic altceva decât să spun o poveste după inima mea. Eu am fost primul care a auzit-o, a scris-o și a citit-o. Am dat-o și altora să o citească și aceștia au simțit măcar pentru o clipă acea tresărire a inimii la finalul lecturii. Scopul unui autor, oricât de mărunt ar fi, este să repete acea experiență de cât mai multe ori, să reușească să-și facă loc în bibliotecile și mințile unor cititori înfometați de litere cu sens și să rămână acolo. Mi-a luat 300 de zile să-mi dau seama de asta, o să-mi ia mai mult de atât ca să mă lupt să rămân la acest standard.
În încheiere nu pot decât să mulțumesc celor care au fost de la început în călătorie, celor care s-au alăturat pe parcurs și celor care vor veni după. Tuturor, vă zic, la multe cărți!
Retrospectiva Labirintului
11.12.2020-am ridicat cărțile de la editură
14.12.2020-am scris articolul Inevitabil am scris o carte
14.01.2021-am scris articolul Cum am ajuns să scriu Labirinturi de lut?
19.01.2021-am postat albumul Labirinturi de lut on location, cu fotografii din Arad la fața locului
02.02.2021-am creat pagina de Facebook Viața și cărțile lui Iuliu Sturza
04.02.2021-mi-am deschis cont pe Instagram pentru a face cunoscută cartea
04.02.2021-am scris articolul De ce am început cu Labirinturi de lut?
05.02.2021-recenzie făcută de Valoarea cărților pe Instagram
https://www.instagram.com/p/CK56mFAhYLp/
10-19.02.2021-concurs în colaborare cu Valoarea cărților pe Instagram
14.02.2021-promovare specială de Valentine Day pe Instagram
1-8.03.2021-reduceri de primăvară
07.03.2021-recenzie făcută de Raftul unei scriitoare pe Instagram
https://www.instagram.com/p/CMH7oXGAQ53/
07.03.2021-am încarcat un capitol din Labirinturi de lut pe site-ul Timpul
https://revistatimpul.ro/timpul-londra/pasaport-spre-adevar/
29.03.2021-am scris articolul Labirinturi de lut, o introducere
15.04.2021-am scris articolul Ce mi-ar aduce în casă Labirinturi de lut?
11.04.2021-am postat pe Facebook albumul Cititorii vorbesc, cu impresii ale celor care au lecturat romanul
08.05.2021-recenzie făcută pe blogul Beyondwords de Geanina Costaș
https://geaninacostas.wixsite.com/beyondwords/post/deslu%C8%99ind-labirinturi-de-lut
15-23.06.2021-șapte zile și șapte citate pe Instagram
12.07.2021-recenzie făcută pe site-ul Timpul de către Laura M Marin
https://revistatimpul.ro/timpul-londra/labirinturi-de-lut/
22.08.2021-am publicat un fragment din Labirinturi de lut pe Scribd.com
10.09.2021-pe site-ul CeCitim a fost deschisă o pagină pentru Labirinturi de lut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu