Poate vă amintiți că acum câteva săptămâni vă vorbisem despre Gene Wolfe și epopeea sa. M-am apucat să citesc în tren primul volum din tetralogie și voiam mai mult. Așa că mi-am luat frumușel cărțile și i-am dat bătaie cât de repede am putut.
Nu prea aș putea face recenzii pentru fiecare carte în parte. Adică, aș putea dar ar fi destul de repetitive la nivel narațiunii și aș cam pierde tocmai esența operei lui Wolfe. În al doilea rând, cele patru cărți trebuie luate laolaltă, practic sunt o carte mare împărțită în bucăți. Citisem undeva că de fapt Wolfe venise cu ditai manuscrisul și editorii i-au zis să-l taie că altfel e ilizibil.
S-o zic de pe acuma: am tras cu ochiul. Mi-am promis că am să o fac doar după ce voi termina ultima pagină din ultima carte, dar după aceea am vrut să văd și alte opinii. Pentru că știți care e adevărul: Cartea Soarelui Nou (numită de acum CSN) nu e ușor de digerat.
Am fost puțin stânjenit citind recenzie după recenzie și văzând că toate lumea laudă o capodoperă ce, după opinia unora e mai bună ca Dune și depășește chiar granițele genului SF. Cumva comparația cu romanul Ulise a lui Joyce mi se pare corectă, chiar dacă n-am citit încă opera irlandezului.
Revenind la Wolfe, ce e apreciat, dacă CSN e atât de confuză? Nu-i pe atât confuză încât misterioasă, scrisă într-o notă obscură. Narațiunea e la persoana întâi așa că din start nu ai toate detaliile. Severian e limitat de ceea ce cunoaște și interpretează pentru noi o lume care e stranie și exotică.
Dar tocmai aici e farmecul cărții! Pentru că nu citești CSN pentru intrigă, pentru personaje bine conturate care trec printr-un story arc. Severian e în mare măsură aproape același om din prima carte până în a patra. Literalmente ni se spune la început cine este și la final ajunge să fie acel om.
Saga Urth-ului impresionează la nivelul stilului, al limbajului, al ideilor pe care le expune. Este o călătorie filtrată într-un tărâm greu de imaginat. Dacă aș face o comparație cinematografică, nu căutați Star Wars, ci mai degrabă 2001:Odiseea Spațială. Două filme SF dar care își prezintă mesajul într-un mod cu totul diferit.
Privită prin cheia aceasta, opera este una fascinantă și imersivă. Chiar și acțiunea din ultima carte este oprită de un concurs de povești pentru câștigarea mâinii unei femei (rezultatul e la fel de frustrant). într-o altă operă ai spune că autorul vrea pur și simplu să mărească numărul de pagini a cărții. Dar aici, prin acele povești, lumea capătă nuanțe mai clare și dezvoltă un grad mai înalt de complexitate.
E bine ca din când în când să mai citim cărți care să ne scoată din mediul nostru obișnuit. Să citim cât mai variat, chiar dacă ar putea fi doar o carte-contact cu un anumit gen sau autor. Sau stil de expunere a ideilor. Aici s-ar încadra Cartea Soarelui Nou. Nu știu dacă-i o carte pentru toată lumea, dar e o carte (toate 4) care merită încercată. Cine știe, poate prindeți drag de ea, sau măcar curiozitatea de a duce la capăt povestea.
sursa foto: https://unsplash.com/photos/iwjoYyoKTR4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu