Avertisment: urmează o postare terifiant de subiectivă
Anticii au dat dovadă de mare înțelepciune cu zicala lor gusturile nu se discută. Subtextul impune o libertate de exprimare în dreptul celor care se confruntă cu diferite forme ale artei. E vizibilă pe orice canal de comunicare. Un tablou poate fi genial sau oribil, o melodie îi face pe unii să plângă, pe alții îi lasă indiferenți, iar o sculptură își poate dezvălui formele și temele sau poate apărea ca o bucată de piatră irelevantă.
Ce să mai spun de cărți atunci? Intră doar pe Goodreads și vei vedea recenzii de o stea și recenzii de 5 stele la același roman. Unora le-a schimbat viața, alții s-au oprit la cincizeci de pagini pentru că nu au fost în stare să suporte stilul autorului. E o chestie atât de fascinantă în paleta reacțiilor.
Dar nu vreau să intru în vreo analiză psihologică a gusturilor literare. E doar un preambul pentru ceea ce urmează și ceea ce s-a văzut în titlu. În liceu am fost destul de pasionat de SF, am povestit deja. Am citit destule cărți, cele mai cunoscute. Am făcut apoi o pauză. Călătoriile lungi cu trenul mi-au dat ideea de a recupera tezaurul literar lăsat pe plan secund. Am povestit deja despre proiectul literar început iarna trecută. Acestea sunt roadele.
Am adunat laolaltă toate seriile SF pe care le-am citit și le-am pus într-o listă, un clasament. Nu am avut enșpe mii de criterii, am mers după instinctul literaro-emoțional, o scală greu de cuprins. De aici vine subiectivismul menționat mai devreme. Unora li se va părea o încercare decentă de a ordona lecturi de lungă durată, iar altora li se va părea cea mai proastă clasificare posibilă. Și partea cea mai frumoasă? Nu-mi pasă, vorbesc doar în dreptul meu.
Și acum, după această prea lungă introducere, să facem cunoștință cu părerea mea:
1 Fundația (Isaac Asimov)/Dune (Frank Herbert); deloc surprinzător pentru cei care m-au auzit vorbind măcar o dată despre cărți; seriile astea m-au influențat atât de mult și mi-au definit gusturile și interesele literare, și nu numai, încât nu cred că voi găsi ceva care să le depășească în panteonul fantastic
2 Cartea Soarelui Nou (Gene Wolfe); nu știu dacă se încadrează specific în SF, dar cele 4 volume traduse de editura Leda reprezintă o lectură atât de fascinantă, bizară și profundă cum rar am văzut; aștept zile în care să le recitesc pentru a căuta să surprind mai mult din ceea ce a așezat cu atâta migală și nebunie autorul de-a lungul zecilor de pagini
3 Trilogia Marte (Kim Stanley Robinson); din noile lecturi, aceasta mi-a atras cel mai mult atenția; cel mai probabil datorită duratei lungi pe care autorul o imprimă; pare o cronică reală, o istorie trăită a planetei Marte, având de asemenea personaje credibile; nu tot timpul este la înălțime, sunt momente frustrante, dar per total este un monolit literar
4 Trilogia Problema celor 3 corpuri (Liu Cixin); wow, câte idei fascinante și înfricoșătoare a așezat omul ăsta pe pagină! Multe concepte ce fac referire la natura universului, a timpului, a ființei umane, iarăși o cronică pe termen lung ce oferă în același timp lovituri narative cutremurătoare
5 Saga lui Ender (Orson Scott Card); proaspăt citită, cvartetul are multe de oferit în ceea ce privește introspecția legată de natura umană, relațiile dintre oameni, relațiile cu cei diferiți de noi înșine și multele întrebări pe care le vor aduce în prim plan progrese tehnologice la care încă nu visăm
6 Hyperion Cantos (Dan Simmons); are o natură aproape mitică, epică, stârnește imaginația prin descrieri vizuale fantastice și personaje strânse laolaltă în jurul unui mister ce se deschide pe măsură ce volumele continuă; s-ar putea ca pe măsură ce înaintăm în poveste să fim dezamăgiți, dar merită gustul amar pentru dulceața premiilor neașteptate
7 Revelation Space (Alastair Reynolds); un alt autor care marchează puncte la nivel vizual și al conceptelor; mă mir că nimeni nu a încercat să facă filme sau seriale din aceste volume; e drept, am fost mai impresionat de ambalaj și de scala galactică a acțiunii și nu atât de personaje, dar e ceva suficient de găsit în această epopee neterminată în limba română
8 Zones of Thought (Vernor Vinge); o trilogie inegală, plină de concepte fascinante, un univers umplut cu ființe diferite, care ascunde o poveste memorabilă chiar dacă de multe ori accentul este mutat pe alte aspecte care mie nu m-au facut să merg înainte cu plăcere prin narațiunea prezentată
9 Uplift Universe (David Brin); iarăși, un concept interesant, doar că de multe ori narațiunea fie e prea întinsă, se folosesc mai multe clișee sau personajele nu sunt la fel de atrăgătoare literar
Pentru cei care vor să înțeleagă mai bine de ce mi-am ordonat clasamentul în acest fel, există postări pe blog despre (aproape) fiecare volum individual al acestor saga
Cam atât pentru moment; următorul pas va fi la începutul lui 2025 să parcurg saga Umbrelor deși nu cred că va modifica poziția din clasament; am multe de citit și nu știu cum voi merge mai departe; am trei serii prioritare care-mi bat la poartă
Cea mai complicată este saga lui Vorkosigan din care au apărut doar 2 volume în limba română așa că va fi greu de achiziționat. Rămâne un proiect de viitor. Mai aproape și mai ușor sunt celelalte două saga, deși întâmpin probleme și aici.
E vorba de saga Cultura a lui Ian M Banks, din care au apărut 3 volume la editura Nemira, restul de 7 fiind disponibile în graiul original englezesc. Pe lângă asta mai număr și saga Expanse văzută pe rafturi în haine de Paladin. Și aici avem 4 volume traduse, restul de 5 rămânând în posesia site-urilor ce aduc cărți din străinătate. În timp voi completa seriile, le voi citi și voi extinde acest clasament.
Se pare că am ceva de lucru pentru la anul, Banks și S.A. Corey fiind prolifici. Cred că nu-mi voi pune o țintă prea mare pentru 2025 având în vedere că mai ochesc câteva cărți lungi. Măcar să fie suficientă liniște pentru a putea duce la capăt noua provocare. Cei interesați pot reveni pe blog pentru a vedea dacă m-am ținut de cuvânt sau am eșuat lamentabil. Nu există cale de mijloc.
PS. Mi-am adus aminte de privirile urâcioase pe care mi le aruncă cărțile lui Peter F Hamilton și mă ia cu amețeală când mă gândesc cum se îngustează 2025. Dar ar putea fi mișto, cine știe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu