Așadar, am ajuns la final (provizoriu). O spun din start, dacă citiți această postare înseamnă că deja știți ce se întâmplă în Xenocid așa că voi putea destăinui unele evenimente din acea carte. La final am să las o secțiune deschisă și pentru această carte. Deși nu se întâmplă chiar atât de multe.
Șocul cel mai mare legat de Xenocid e faptul că problema flotei nu a fost încă rezolvată într-o carte de 600 de pagini. Și pe deasupra a fost adăugată iminența dezactivării lui Jane și virusul descolada legat de inteligența pequennios și mutanții de pe Calea. Majoritatea punctelor au fost rezolvate însă cea mai mare a fost împinsă spre ultimul volum.
Un alt șoc a fost dedublarea lui Ender în două noi entități smulse din psihicul său reprezentându-i pe Peter și Valentine. Acea decizie a creat alte probleme explorate pe larg, așa cum ne-a obișnuit deja Card. Finalul cărții mi-a dat ceva speranță mai ales când Peter s-a suit într-o navă declarând că era gata să răstoarne guvernul Congresului. Părea o premisă fascinantă pentru ultimul volum. Cu adevărat.
Lucrurile au stat altfel. Peter și Wang-mu pleacă cu o navă, însă foarte repede ne dăm seama că nu ne aflăm în prezența Hegemonului victorios, ci aproape de o ființă pierdută și lipsită de sens. Valentine de asemenea se confruntă cu o criză de identitate în special după ce se ajunge la concluzia că trupul ei este necesar pentru ca Jane să supraviețuiască. Alte nave pleacă de-a lungul galaxiei purtând rasele amenințate, Novinha pleacă la mănăstire rupând relațiile cu Ender. Plikt, un alt personaj caută să trăiască mai departe în umbra lui. Ceilalți membri ai familiei Ribeira se ciondănesc pe mai departe.
Probabil remarcați o anumită problemă a cărții: Ender pare să iasă din scenă. Nu mai e personajul principal, poate nici măcar secundar. Am să fac o comparație cu un alt personaj faimos. El ajunge să semene cu Luke Skywalker din Last Jedi, izolat de lume și gata să moară. Cam așa ni-l prezintă Card, iar cele două entități similare cu frații săi reprezintă de asemenea dorința de a dispărea cu totul. Fiecare are ceva de făcut pentru a salva Lusitania, el merge la mănăstire, o caută pe Novinha și sapă buruieni. Până când alunecă într-o comă. Îmi pare rău, intrăm în spoilere, dar nu prea sunt multe de spus despre carte.
Împiedicarea flotei Lusitania ia o turnură interesantă, Peter și Wang-mu străbătând galaxia căutând aliați improbabili. Card leagă primul xenocid și cel care era gata să se întâmple de un eveniment istoric din trecut și de un popor cu un trecut imperial tumultos. Chiar și când s-ar părea că lucrurile revin la normal, problema nu dispare până nu este rezolvată într-o manieră simplistă. Acesta este pericolul atunci când inventezi puteri ce par de-a dreptul divine. E de apreciat felul în care sunt legate cele două momente de xenocid, iar Ender prin deciziile și acțiunile sale aruncă o umbră asupra umanității secole mai târziu.
Copiii minții este o carte complicată dar în același timp confuză. Având în vedere dezbaterile etice care rămân prevalente și în acest ultim volum, ne confruntăm iarăși cu capete vorbitoare ce repetă argumente reci. De această dată însă Valentine/Jane este în mijlocul acestei furtuni retorice. E drept, sunt întrebări interesante legate de cel ce trăiește în carnea trupului. Card deja a pregătit terenul pentru transmutări ale esenței ființei dintr-un corp în altul, doar că de această dată e greu să ții pasul cu multele personaje puse în fața acestor dileme.
Și toată această țopăială metafizică a făcut să pierd din vedere un moment care ar trebui să fi fost cu adevărat emoționant. Urmează un spoiler important așa că fiți cu luare aminte. Undeva pe la jumătatea cărții, Ender moare. Trupul său cel vechi, venit de pe Pământ în urmă cu trei mii de ani e suflat de vânat asemenea lui Obi Wan pe Death Star (2 trimiteri la Star Wars sunt suficiente). În loc să verși lacrimi pentru moartea protagonistului te întrebi dacă a murit pe bune sau o să revină într-o altă formă sau până la urmă ce se întâmplă.
În cele din urmă totul se încheie cu bine, atât cât se poate. Există speranță pentru ziua de mâine. E de apreciat tonul optimist pe care încheie Card (provizoriu) seria. Omenirea probabil va fi dispusă să conlucreze cu celelalte două specii pe care a fost gata să le extermine. Există un viitor pentru aceștia și chiar pentru acea specie care a creat și colonizat descolada. Multe întrebări și așteptări. Dar acestea vor ține de aventurile altor personaje care au cunoscut deja influența pozitivă a lui Ender, xenocid și vorbitor în numele morților.
Copiii minții din păcate suferă de boala capătului de serie. Tocmai am inventat acest termen, însă se prea potrivește. Citind și mai târziu gândindu-mă la cele citite, am extras din memorie alte titluri. Fundația și Pământul. Canonicatul Dunei. Rise of Endymion. Golul ispășirii. 3001:Odiseea Spațială. Cu toate plusurile și minusurile lor, niciuna din aceste serii nu oferă un final satisfăcător universurilor inventate. S-ar putea să scriu o postare în care să tratez mai larg problema pentru că promite să scoată ceva de învățat.
La fel cum am spus despre Xenocid, Copiii minții e necesar de citit pentru cei care vor să încheie seria lui Ender. Ceilalți se pot limita la primele două cărți, excelente ca scriitură și teme. Ce a făcut Orson Scott Card n-a fost ceva rău, doar puțin dezamăgitor. Cred că finalul seriei a fost pe muchie de cuțit și făcând alte alegeri ar fi reușit să consolideze o saga cu adevărat legendară.
Salvarea seriei sunt celelalte patru cărți din Saga Umbrelor pe care sper să le citesc la începutul anului viitor. S-ar putea să facă ceea ce Hyperion nu poate, să ridice scorul personal. Om vedea. Până atunci, vă salut de la capătul universului lui Ender, încheind pentru acest an provocarea serilor SF. La cărți bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu